purtam cravata pe dedesubt
cuvintele se îmbulzeau până la nod
i-am bătut încet la uşă
mai mult cu inima -
mă temeam că-mi va răspunde
ajunsesem acolo ca şi cum ar fi fost singura ieşire din labirint
cel în care intrasem hipnotizat
şi-mi venea să fug -
viteză am avut întotdeauna fără să fi fost slab
cravata mă strângea
nodul crescuse cât un măr muşcat
dincolo de uşă chemarea blues-ului
în urma mea înfloriseră trandafiri spinoşi
am realizat că sunt desculţ
când doar pe loc mă conjugam cu "a fi"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu